Trimite unui prieten Printeaza pagina

Fenomenul Koebner

Fenomenul Koebner reprezinta un tip specific de reactie cutanata intalnita la persoanele cu psoriazis sau alte boli cutanate. Acest fenomen este caracterizat prin dezvoltarea de noi leziuni la nivelul unei leziuni cutanate minore, precum o zgarietura sau o ciupitura de insecta.

Unii dintre cei mai frecventi factori declansatori ai aparitiei fenomenului Koebner includ edera, eczema si abraziunile minore. Leziunile cauzate de fenomenul Koebner dispar de regula de la sine dupa un timp, desi uneori poate fi necesara interventia medicala, in special daca se instaleaza o infectie secundara. In incercarea de a minimiza posibilitatea de aparitie a acestui simptom, pacientii sunt adesea sfatuiti sa evite situatiile care pot cauza frictiune sau presiune asupra pielii si sa mentina pielea umeda.

In termeni clinici, fenomenul Koebner este considerat a fi o reactie cutanata izomorfica. Aceasta inseamna ca leziunile care se dezvolta in urma lezarii tegumentului se aseamana cu cele specifice afectiunii cutanate de fond.

Cauze

Fenomenul Koebner descrie leziunile cutanate ce apar in zona de lezare. Poate fi intalnit in urmatoarele afectiuni:

  • Psoriazis
  • Pitiriazis rubra pilar
  • Lichen plan
  • Vitiligo
  • Lichen scleros
  • Elastoza perforanta serpiginoasa
  • Sarcom Kaposi
  • Necrobioza lipoidica

Orice afectare a pielii poate duce la aparitia fenomenului Koebner la persoanele susceptibile. Muscaturile de insecte, vaccinarile si tatuajele pot provoca noi leziuni cutanate. Un lucru simplu, cum ar fi frecatul hainelor sau a centurii de singuranta de piele, poate cauza de asemenea acest tip de reactie. Noile leziuni nu apar de obicei imediat dupa actiunea factorului declansator.  In schimb, ele tind sa se dezvolte la cateva zile sau saptamani de la lezarea pielii.


Toate informatiile oferite de site-ul nostru sunt strict orientative. Pentru un diagnostic sigur si un tratament adecvat adresati-va medicului specialist!



© 2010 Sfat Medical. Termeni si conditii