Durerea apendiculara - din apendicita acuta.
Dezvoltarea unui proces inflamator apendicular cu prinderea succesiva a planurilor organului, iritand peritoneul sau realizand perforatia, duce la aparitia durerilor cu particularitatile durerii peritoneale.
Durerea este simptomul principal si adesea unic in apendicita necomplicata. Initial durerea este data de distensia organului si contractiile spastice ale musculaturii (durere viscerala propriu-zisa - colica). Este resimtita difuz in regiunea periombilicala sau epigastrica inferioara. Dupa un timp durerea are tendinta sa se localizeze in fosa iliaca dreapta fiind perceputa pe o arie mai restransa si mai evocatoare, determinata fiind de iritatia invelisului peritoneal al organului.
Rareori - durerea are caracter de maxima intensitate de la debutul bolii. De cele mai multe ori intensitatea ei creste progresiv si durerea, care la inceput era intermitenta si moderata devine constanta si insuportabila.
Uneori se produce o ameliorare a durerilor in evolutia apendicitei spre perforatie.
Simptomele asociate ne orienteaza si mai mult spre stabilirea diagnosticului si anume greata, varsaturi, diaree, constipatie, febra, iar hemograma ne indica leucocitoza cu neutrofilie, precum si cresterea vitezei de sedimentare a hematiilor.
Nu trebuie neglijate situatiile patologice in care apendicele are pozitii patologice, de exemplu apendice retrocecal, subhepatic, apendicele descendent sau pelvian in contact cu ureterul, apendice orientat spre fosa iliaca stanga sau in contact cu sigmoidul.
Toate informatiile oferite de site-ul nostru sunt strict orientative. Pentru un diagnostic sigur si un tratament adecvat adresati-va medicului specialist!
© 2010 Sfat Medical. Termeni si conditii