Trimite unui prieten Printeaza pagina
Boli si afectiuni grupate alfabetic






Mucocelul

Mucocelul este o leziune comuna a mucoasei orale, cauzata de ruptura unui duct salivar al unei glande accesorii si de varsarea mucinei in tesuturile moi inconjuratoare.

Rutura ductului este provocata de microtraumatisme asociate, de obicei, cu anumite ticuri, precum muscatul buzelor.

Mucocelul afecteaza mai frecvent copiii si adolescentii, putand fi intalnit insa si la varstnici.

Semne si simptome

Mucocelul poate fi considerat un chist mucos fals (pseudochist) deoarece, spre deosebire de un chist adevarat, nu prezinta o membrana epiteliala care sa il delimiteze de tesuturile inconjuratoare.

Cel mai frecvent se intalneste la nivelul mucoasei buzei inferioare (in peste 60% din cazuri), insa poate sa apara si pe mucoasa obrazului, fetei ventrale a limbii, si planseului bucal, si rar a buzei superioare.

Chsitul mucos se prezinta ca o umflatura nedureroasa in forma de cupola cu un diametru ce variaza intre 1-2 mm si cativa cm. De regula are o consistenta fluctuanta, insa poate fi si ferm.

Culoarea zonei umflate este albastruie si translucenta.

Tratament

Multe cazuri de mucocel se vindeca spontan dupa o perioada de 3-6 saptamani de la aparitie.

Consultarea medicului este recomadata de la aparitia umflaturii, si imperativa daca aceasta persista mai mult de 2 luni, creste, sangereaza, este dureroasa sau interfera cu vorbitul sau mestacatul.

In cazurile cronice, mucocelul trebuie indepartat chirurgical. Tesutul extras trebuie examinat microscopic pentru a exclude posibilitatea existentei unei tumori.

Recurentele pot fi frecvente, fiind necesara excizia glandei salivare adiacente ca masura de preventie.

Febra? Durere de spate? Afla cele
mai comune cauze ale semnelor si
simptomelor tale


Toate informatiile oferite de site-ul nostru sunt strict orientative. Pentru un diagnostic sigur si un tratament adecvat adresati-va medicului specialist!



© 2010 Sfat Medical. Termeni si conditii