Trimite unui prieten Printeaza pagina
Boli si afectiuni grupate alfabetic






Anorexia nervoasa

Generalitati

Anorexia nervoasa este o tulburare de alimentatie caracterizata printr-o teama patologica de a lua in greutate, abtinere de la mancare, si o imagine foarte proasta despre propriul corp.

La femeile care au ajuns la varsta menstruatiei, anorexia nervoasa este in general acompaniata de amenoree, sau absenta menstruatiei pentru o perioada de cel putin 3 luni consecutive.

Anorexia nervoasa este clasificata in 2 subtipuri:

  • tipul restrictiv ce se caracterizeaza prin adoptarea unei diete sarace si unui program riguros de exercitii fizice
  • tipul cu accese de mancare rapida (eliminator), caracterizat prin episoade de mancare rapida si in cantitati semnificative, urmate sau nu de varsaturi autoinduse si utilizarea laxativelor sau clismelor

Anorexia nervoasa este o tulburare psihica a carei incidenta printre persoanele de sex feminin (in special adolescente) este in crestere. Se estimeaza ca boala afecteaza intre 0,5-1% dintre adolescente.

Peste 90% dintre pacientii cu anorexie nervoasa sunt persoane de sex feminin, insa incidenta in randul barbatilor este in continua crestere.

Boala debuteaza, in general, la varsta de 14-18 ani, dar au fost raportate cazuri cand anorexia a aparut si la varste mai inaintate (40 ani).

Anorexia nervoasa este o problema serioasa nu doar din cauza incidentei sale in crestere, ci si pentru ca prezinta una dintre cele mai ridicate rate de mortalitate dintre toate tulburarile psihice. In plus, afectiunea poate determina probleme de sanatate grave si pe termen lung, precum insuficienta cardiaca congestiva, retard in crestere, probleme dentare, constipatie, ruptura de stomac, inflamatia glandelor salivare, anemie si alte tulburari hematologice, afectarea functiei renale, si osteoporoza.


  inainte

Febra? Durere de spate? Afla cele
mai comune cauze ale semnelor si
simptomelor tale


Toate informatiile oferite de site-ul nostru sunt strict orientative. Pentru un diagnostic sigur si un tratament adecvat adresati-va medicului specialist!



© 2010 Sfat Medical. Termeni si conditii