Trimite unui prieten Printeaza pagina
Boli si afectiuni grupate alfabetic






Chistul glandei Bartholin

Generalitati

Chistul glandei Bartholin este un sac plin cu lichid care se dezvolta prin obstructia uneia dintre glandele Bartholin.

Glandele Bartholin, in numar de doua, sunt glande de mici dimensiuni localizate pe partile laterale ale orificiului vaginal. In mod normal, aceste glande nu se pot vedea sau simti, si secreta un lichid care asigura umectarea regiunii vulvare.

Chistul glandei Bartholin se poate forma la nivelul glandei propriu-zise sau al ductului prin care aceasta isi varsa secretiile la exterior.

De regula, el nu provoaca durere, se dezvolta lent, si se poate remite spontan (fara tratament). Are o marime de 1-3 cm, desi in unele cazuri poate capata dimensiuni mult mai mari.

Daca se infecteaza, chistul poate da nastere unui abces, care se mareste in dimensiuni in decurs de cateva zile si este foarte dureros.

Chisturile si abcesele glandei Bartholin afecteaza mai frecvent femeile aflate in perioada reproductiva, avand o incidenta de 2%.


  inainte

Febra? Durere de spate? Afla cele
mai comune cauze ale semnelor si
simptomelor tale


Toate informatiile oferite de site-ul nostru sunt strict orientative. Pentru un diagnostic sigur si un tratament adecvat adresati-va medicului specialist!



© 2010 Sfat Medical. Termeni si conditii