Trimite unui prieten Printeaza pagina
Boli si afectiuni grupate alfabetic






Cervicita

Cervicitele sunt infectii localizate la nivelul colului uterin.

Ele sunt provocate de agenti patogeni banali si specifici, si sunt, de cele mai multe ori, consecinta avorturilor si nasterilor.

Semne si simptome

Printre manifestarile cervicitei se numara:

  • scurgere vascoasa mucopurulenta, care este simptomul principal
  • durere care este atenuata si iradiaza spre lombe si sacru (sale)
  • tulburari hepatice
  • tulburari gastrointestinale

Complicatii

Cervicitele se pot complica prin propagarea la nivelul uterului (metrite), la nivelul trompelor (anexite) si apoi la peritoneu (pelviperitonite).

Complicatiile sunt favorizate de factorii de mediu (frigul, umezeala), diferitele interventii, care scad rezistenta organismului.

In urma acestor complicatii apare frecvent sterilitatea.

Tratament

Tratamentul general consta din administrarea de sulfamide si antibiotice in raport cu rezultatele obtinute la antibiograma.

Tratamentul local este mai eficace decat cel general si consta din aplicatii de pasta sulfamidata sau infiltratii endocervicale cu antibiotice.

In formele cronice se indica electrocauterizare sau electrocoagulare. Procesul de regenerare are loc in aproximativ 2-3 saptamani de la cauterizare. Cicatrizarea completa se produce in aproximativ alte 3-6 saptamani.

Alte tratamente locale practicate in cervicitele cronice sunt: badijonarea colului cu solutie de nitrat de argint, aplicarea de solutie de clorura de zinc.

Tratamentul chirurgical este indicat in cervicitele care complica rupturile de col uterin, in leziunile cicatriceale si stenozele colului uterin si consta in refacerea orificiului extern al colului, prin operatia Emmet.

Febra? Durere de spate? Afla cele
mai comune cauze ale semnelor si
simptomelor tale


Toate informatiile oferite de site-ul nostru sunt strict orientative. Pentru un diagnostic sigur si un tratament adecvat adresati-va medicului specialist!



© 2010 Sfat Medical. Termeni si conditii