Tiroidita acuta supurata este o inflamatie bacteriana a glandei tiroide, care determina acumularea de puroi si formarea de abcese la nivelul glandei.
Afectiunea este provocata de stafilococi, streptococi, pneumococi, colibacili.
Apare ca o complicatie a unei infectii supurative: flegmon, abces, pneumonie, scarlatina, infectii postnatale. Infectia ajunge la glanda tiroida pe cale limfatica sau hematogena.
In cadrul procesului inflamator are loc afectarea foliculilor tiroidieni si tulburarea productiei de hormoni.
Tiroidita acuta supurata este o boala rara, ce afecteaza mai des femeile cu varsta cuprinsa intre 20 si 40 ani.
Patomorfologie
Glanda tiroida are o consistenta dura.
Procesul inflamator se raspandeste in tesutul parenchimatos si in cel conjunctiv. Se observa infiltratia leucocitara, descuamarea epiteliului folicular si necroza tisulara.
In glanda se formeaza abcese de diferite dimensiuni.
Infectia supurativa se poate raspandi spre organele din jur (mediastinita supurata, flegmonul gatului, pneumonia prin aspiratie).
Semne si simptome
Tiroidita acuta supurata se caracterizeaza printr-un debut acut: cresterea temperaturii corpului pana la 39-40 grade, frisoane, tahicardie, uneori hipotensiune arteriala.
Pacientii se plang de durere puternica la nivelul gatului, ce iradiaza spre mandibula, urechi, ceafa, intensificandu-se in timpul inghitirii, miscarii capului, tusei.
La palpare, glanda tiroida este dureroasa, imobila, indurata, cu zone de ramolire, pielea de la acest nivel este hiperemiata.
Ganglionii submandibulari si cei de la nivelul gatului sunt mariti.
Tratament
Tratamentul afectiunii consta in administrarea parenterala de antibiotice. Pacientii cu abcese necesita drenaj chirurgical si, in unele cazuri, lobectomie tiroidiana.
Simptomele pot fi reduse prin aplicare de caldura, repaos, administrare de aspirina si steroizi.
Afectiunea este, de regula, autolimitanta durand de la cateva saptamani pana la cateva luni.Toate informatiile oferite de site-ul nostru sunt strict orientative. Pentru un diagnostic sigur si un tratament adecvat adresati-va medicului specialist!
© 2010 Sfat Medical. Termeni si conditii