Intertrigoul streptococic este o afectiune cutanata superficiala localizata la nivelul pliurilor, fiind favorizata de factori locali (transpiratie, iritatii, mici pierderi de substanta etc.).
Semne si simptome
Se remarca eritem si edem difuz ale celor doua fete ale pliului, pe care apar vezicule care se sparg, lasand eroziuni, acoperite pe alocuri de cruste.
Subiectiv, leziunile sunt pruriginoase.
Cele mai frecvente localizari sunt pliurile retroauriculare, inghinocrurale, mamare si, la copil, pliul ombilical (omfalita streptococica).
Tratament
Tratamentul consta in badijonari cu solutii antiseptice sau cu coloranti, spray-uri cu antibiotice si dermatocorticoizi.
General, se administreaza, in formele extinse, antibioterapie sistemica, 5-7 zile si prednison in doze mici si cure scurte.
Tratamentul local va dura un timp si dupa vindecarea leziunilor, pentru a preveni recidivele. Totodata, este necesara indepartarea factorilor favorizanti si o igiena cat mai stricta.
Toate informatiile oferite de site-ul nostru sunt strict orientative. Pentru un diagnostic sigur si un tratament adecvat adresati-va medicului specialist!
© 2010 Sfat Medical. Termeni si conditii