Deoarece majoritatea cazurilor de pericardita sunt cauzate de infectii virale si sunt autolimitante (se vindeca de la sine), nu exista un tratament specific.
Pericardita de origine virala se vindeca de regula intr-o perioada cuprinsa intre 2 saptamani si 2-3 luni. Tratamentul vizeaza reducerea manifestarilor si poate include administrarea de medicamente care reduc inflamatia, precum antiinflamatoare nesteroidiene (ex. ibuprogen, aspirina) si corticosteroizi (in special utili daca pericardita a fost cauzata de un atac de cord sau de lupus eritematos sistemic). De asemenea, se pot administra si antialgice (ex. acetaminofen).
Daca boala recidiveaza, poate fi necesara indepartarea chirurgicala partiala sau totala a pericardului (pericardiectomie). In cazul pericarditei constrictive, pericardiectomia este efectuata pentru a indeparta portiunile fibroase sau calcifiate ale pericardului, care interfera cu functionarea inimii.
In cazul in care este prezenta tamponada cardiaca, se indica drenajul excesului de fluid din pericard (pericardiocenteza). Pericardiocenteza este folosita atat ca test de diagnostic cat si ca metoda de tratament.
Pentru majoritatea pacientilor, ca tratament, sunt suficiente odihna si medicamentele antiinflamatorii si antialgice. De asemenea pot fi folosite comprese calde pentru a reduce durerea. In unele cazuri este indicata si administrarea de diuretice.
Toate informatiile oferite de site-ul nostru sunt strict orientative. Pentru un diagnostic sigur si un tratament adecvat adresati-va medicului specialist!
© 2010 Sfat Medical. Termeni si conditii