Indicatii
Determinarea nivelului seric al amilazei este utilizata pentru a determina cauza durerii abdominale sau epigastrice intense, in special in cazul in care se suspecteaza o afectiune pancreatica acuta. Se poate folosi, de asemenea, pentru a evalua disfunctia pancreatica in cazurile de fibroza chistica.
Determinarea nivelului amilazei urinare este utila la diagnosticarea pancreatitei acute atunci cand nivelul seric al acesteia este la limita sau normal.
Cum se efectueaza?
Amilaza serica. Se preleveaza 5-10 ml sange venos intr-o eprubeta sterila cu capac rosu. Administrarea anumitor medicamente, precum morfina, demerol, codeina, trebuie intrerupta inainte de test. De asemenea, pacientul trebuie sa evite consumul de alcool timp de 24 de ore inainte de prelevarea sangelui.
Amila urinara. Se colecteaza urina intr-un recipient steril pe o perioada de timp recomandata de medic (2, 6, 8, sau 24 ore). Pacientul trebuie sa evite consumul de alcool timp de 24 ore inainte de test.
Recipientul ce contine urina este pastrat la rece. Amilaza este foarte instabila in urina acida
Riscuri
Valori normale
Amilaza serica: Adulti: 25-151 U/L; Nou-nascuti: 5-65 U/L
Amilaza urinara: Adulti: 4-30 UI/2 h; pana la 3000 U/12 h
Interpretarea rezultatelor
Nivele crescute: pancreatita acuta, afectarea pancreatica (traumatism, abces, cancer), obstructia ductelor pancreatice
Nivele scazute: pancreatita cronica, fibroza chistica, cancer pancreatic
Factori ce pot perturba rezultatele testului
Amilaza serica: consum de alcool, medicatie narcotica
Amilaza urinara: consum de alcool, contaminarea specimenului cu scurgeri menstruale sau saliva (amilaza salivara), specimenul nu este pastrat la rece
Toate informatiile oferite de site-ul nostru sunt strict orientative. Pentru un diagnostic sigur si un tratament adecvat adresati-va medicului specialist!
© 2010 Sfat Medical. Termeni si conditii